Strategia Zero Waste pentru deșeurile municipale și asimilabile

În urmă cu peste 25 de ani, Dr. Paul Connett, toxicolog, om de știință și activist, a lansat strategia Zero Waste. Aceasta implică eliminarea deșeurilor la nivel local și global, fără îngropare sau incinerare. Ea a fost implementată cu succes pe 5 continente, fiind adoptată de peste 300 de municipalități europene. Orașele care au adoptat strategia sunt foarte variate ca dimensiuni: de la San Francisco, SUA (+800.000 locuitori) sau Capannouri, Italia (+40.000 locuitori), până la orașe mici precum Târgu Lăpuș. Târgu Lăpuș este primul oraș din România care s-a alăturat rețelei europene de municipalități Zero Waste, în iulie 2014.

Principalele elemente pe care se bazează strategia Zero Waste sunt prevenirea, separarea deșeurilor și colectarea lor la sursă, compostarea, mineritul urban, stimulente financiare precum „plătești-pentru-cât-arunci”, ecodesign – proiectarea ecologică a produselor/materialelor, drepturile sistemului informal de reciclare (wastepickers), consum redus, responsabil, etic, echitabil.

Potrivit lui Connett, strategia Zero Waste pentru orașe poate fi implementată în 10 pași:

Pasul 1 urmează acest raționament:

Dacă îți ții tot gunoiul amestecat și nu colectezi separat, risipești. Separând resturile alimentare și alte materii organice de deșeurile reutilizabile – carton, metale, sticlă și materiale plastice – vei obține, însă, resurse pe care să le repari și să le reutilizezi. Pasul 1, denumit separarea la sursă, implică separarea deșeurilor în propria locuință.

Pasul 2 este colectarea deșeurilor din ușă-în-ușă în pubele sau saci, pe anumite coduri de culoare.

În principiu, într-un sistem pe care Connett îl consideră ideal pentru deșeurile din bucătărie, se folosesc 3 containere:

  • unul verde pentru deșeurile reciclabile (hârtie, sticle, cutiile de conserve, PET etc.);
  • un container maro pentru deșeurile organice (este important să păstrăm fracția biodegradabilă „curată“, reintegrând materia organică în agricultură, pentru a ajuta la producerea hranei;
  • un container negru pentru fracția reziduală (tot ceea ce nu poate fi reparat, refolosit, reciclat).
Pasul 3 îl reprezintă compostarea.

Ajunse în rampele de gunoi, resturile din bucătărie și alte materii organice nu generează doar un miros urât, ci și metan și levigat. Dar probabil cel mai important motiv pentru a separa în mod corect deșeurile organice este acela că fermierii au nevoie de ele, pentru a reîmprospăta solurile sărăcite de nutrienți și pentru a lupta împotriva eroziunii solului, în special în zonele cu climă caldă. Prin transformarea materiei organice în compost, se evită utilizarea gazelor care se folosesc în mod obișnuit la producerea fertilizanților sintetici și se evită eliberarea în atmosferă a acestor gaze care provoacă încălzirea globală.

Pasul 4: Recuperarea.

În comunitățile mai mari, deșeurile reciclabile ajung la unități de recuperare a materialelor – Materials Recovery, Biological Treatment (MRBT) (există câteva sute de astfel de unități în lume). Aici, muncitori specializați și echipați corespunzător separă hârtia, cartonul, sticla, metalul și plasticul și le pregătesc astfel încât să îndeplinească toate condițiile pentru a fi folosite la realizarea unor produse noi.

Pasul 5: Reutilizare, Reparare și Deconstrucție.

Centrele care se ocupă cu așa ceva sunt fie non-profit, fie sunt societăți comerciale. Însă, în opinia lui Connett, centrele de reutilizare și reparare vor deveni centrele comunitare ale viitorului. Centrele vor colecta echipamente, mobilă și alte obiecte de la proprietari sau din clădiri vechi. Materialele de construcție și pentru renovări sunt o parte profitabilă a afacerii. Cheresteaua, cărămizile, garniturile sanitare și ferestrele au o valoare mare la re-vânzare.

Exemplu: Centrul ReSOURCE din Burlington, Vermont – Organizația repară și revinde obiecte casnice care, altfel, ar fi ajuns la groapa de gunoi. Prin acest program, din anii ’90 încoace, peste 750 de persoane au fost instruite, 10.000 de persoane cu venituri mici și-au procurat bunuri casnice și materiale de construcții, iar peste 10.000 de tone de materiale au fost ținute departe de groapa de gunoi.

Pasul 6 îl reprezintă măsurile de reducere a deșeurilor generate, care se referă la evitarea pungilor de plastic, înlocuirea sticlelor, paharelor și scutecelor de unică folosință cu unele refolosibile.

Sunt vizate, de asemenea, deșeurile reziduale precum ambalajele care se adună la gropile de gunoi. Connett susține că guvernele ar trebui să „descurajeze producerea lor“. De exemplu, în Irlanda, guvernul a introdus o taxă de 15 cenți pentru fiecare pungă de plastic cumpărată în centrele comerciale. Spre surprinderea celor mai mulți, această măsură a redus utilizarea pungilor de plastic cu 92 de procente, într-un an. California, Bangladesh, Rwanda, Franța, orașe din Australia și din UK au interzis folosirea pungilor de plastic de unică folosință.

Pasul 7 recurge la utilizarea stimulentelor economice precum sistemul PAYT – „plătești-pentru-cât-arunci”, care motivează cetățenii să arunce mai puțin, încurajează colectarea separată și penalizează generarea deșeurilor reziduale.

În cazul unui sistem format din 3 containere (reciclabil, biodegradabil, rezidual), deșeurile reciclabile și cele biodegradabile sunt ridicate gratuit, însă pentru deșeurile reziduale se plătește suplimentar. Cu cât generezi mai multe deșeuri reziduale, cu atât plătești mai mult. Sistemul se implementează în mai multe moduri: în unele comunități, deșeurile reziduale sunt cântărite, în altele poți să îți alegi singur dimensiunea containerului pentru fracția reziduală și plătești în funcție de ea. În alte programe se folosesc abțibilduri, care se lipesc pe fiecare sac de gunoi, ori se achiziționează saci de gunoi speciali.

Pasul 8. Diferența esențială dintre strategia Zero Waste și eliminarea deșeurilor prin depozitare în rampe sau incineratoare constă în modul în care se tratează fracția reziduală. Aceasta trebuie să fie trimisă la o unitate de separare a deșeurilor reziduale – centru de cercetare Zero Waste, iar nu direct la rampa de gunoi.

La unitatea de separare a deșeurilor reziduale, se desfac sacii, iar conținutul lor este răsturnat pe benzi transportoare. Obiectele de oțel sau fier sunt extrase de către un magnet. Restul deșeurilor ajung, pe benzile transportoare, la personal instruit și bine echipat, care selectează deșeurile voluminoase, reciclabilele cele mai valoroase (cum ar fi ambalaje de băuturi care se returnează, pentru garanție) și deșeurile toxice. Fracția de materie organică murdară – de exemplu nisipul pisicilor, scutecele sau resturile alimentare neseparate – ajunge neatinsă la capătul benzii transportoare. Apoi, este mărunțită și stabilizată biologic, printr-o a doua operație, de compostare.  De asemenea, produsele, materialele care nu pot fi reparate, refolosite, reciclate sau compostate sunt propuse spre reproiectare.

Pentru implementare, pe lângă centrele de reparare și reutilizare, este necesar un centru de cercetare. Aici, se poate monitoriza, evalua și îmbunătăți programul, prin maximizarea ratei de recuperare a materialelor reutilizabile, reciclabile și biodegradabile. În plus, se pot face industriei recomandări de reproiectare a produselor/materialelor, astfel încât acestea să fie durabile, non toxice, biodegradabile, reparabile sau reciclabile.

Pasul 9 se concentrează pe optimizarea proiectării industriale – o proiectare pentru sustenabilitate, producție „curată” și responsabilitate extinsă individuală a producătorului.

Ambalajele ar trebui proiectate în așa fel încât să fie refolosite, iar produsele să fie ușor de dezasamblat și de reparat. Pasul 9 are în vedere așa numitul „triplu aspect esențial” sau cei trei P – profit, populație și planetă.

Pasul 10, numit depozitare intermediară în rampă, ține sub control ceea ce ajunge în rampă – cu ajutorul unității de separare a fracției reziduale și a centrului de cercetare zero waste.

Connett folosește termenul „intermediar”, deoarece viziunea strategiei zero waste este aceea de a elimina în totalitate depozitarea în rampă. O rampă de depozitare intermediară ar trebui să se ocupe de ceea ce nu se poate reduce, reutiliza, recicla, composta sau reproiecta din sistemul de producție. În prezent, aceasta înseamnă circa 15% din totalul volumului de deșeuri municipale și asimilabile.

Cronologie:

Mișcarea Zero Waste are ecou la nivel global, european și în România, cu un ascendent notabil în perioada 2012-2014.

2000, Africa de Sud: Global Alliance for Incineration Alternatives (GAIA) a fost lansată la inițiativa lui Annie Leonard, producător „The Story of Stuff”

2012: Lansare film „Trashed” cu Jeremy Irons – ambasador Zero Waste

2013: Lansare Zero Waste România

2013: Lansarea cărții The Zero Waste Solution: Untrashing the Planet One Community at a Time”, de Dr. Paul Connett

2013: Termenul și politicile „Zero Waste” au fost acceptate de către Comisia Europeană ca strategii inovatoare – model de ecoinovare;

2013:  Rossano Ercolini, Președintele Fundației Zero Waste Europe, a fost distins cu premiul Goldman Prize;

2014: Comisia Europeană lansează pachetul Economia Circulară: Deșeuri, care promovează conceptul „Zero Waste” și care include stoparea finanțării pentru tehnologiile incineratoare de obținere a energiei din deșeuri

2014: Franța, „țara incineratoarelor”, anunță stoparea industriei incineratoare. Ministrul mediului, Ségolène Royal, a afirmat că tehnologiile de obținere a energiei din deșeuri sunt depășite și că viitorul aparține strategiilor „Zero Waste”;

2014: Ljubljana, Slovenia, devine prima capitală „Zero Waste” din Europa.